POLITICA
Crin Antonescu solicită Guvernului retragerea pachetelor de legi referitoare la salarizarea unică şi educaţie
Adaugat la 2009-09-10


Preşedintele PNL Crin Antonescu solicită Guvernului retragerea pachetului de legi referitoare la salarizarea unică şi educaţie, pe care intenţionează să-şi asume răspunderea în Parlament. "Cerem, în sfârşit, un act de responsabilitate din partea Guvernului Emil Boc, şi anume retragerea pachetelor destinate asumării, negocieri reale cu partenerii sociali, sindicate şi asociaţii profesionale, dezbaterea în Parlament a acestor legi de maximă importanţă".

În cazul în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe cele două pachete de legi, PNL va sancţiona acest gest al Guvernului printr-o moţiune de cenzură. "Suntem realmente în pragul haosului şi îi fac direct vinovaţi pe Traian Băsescu, pe Mircea Geoană, pe Emil Boc de această situaţie, vinovaţi prin incompetenţă, vinovaţi prin iresponsabilitate, vinovaţi prin lanţul de minciuni cu destinaţie exclusiv electorală pe care le spun de aproape nouă luni de zile românilor", a adăugat liderul liberal.

În opinia preşedintelui PNL, miniştrii Educaţiei, Justiţiei, Muncii şi Internelor sunt incapabili şi nu au nicio preocupare pentru gestionarea decentă a domeniului pe care îl conduc.

Crin Antonescu a avertizat că o grevă generală în educaţie, sănătate, ordine publică, administraţie, corelată cu protestul magistraţilor, înseamnă o blocare a vieţii publice.

Liderul PNL i-a solicitat totodată preşedintelui Traian Băsescu să-şi îndeplinească rolul de mediator şi de garant al bunei funcţionări a statului. "Preşedintelui României îi cer, în calitate nu de contracandidat, ci în calitate de cetăţean român, /.../ să-şi facă datoria. Este preşedintele României şi 1,5 milioane de oameni se pregătesc să iasă în stradă. Patru domenii mari de activitate într-o societate riscă să fie paralizate", a afirmat Crin Antonescu.

Şoc şi groază: Guvernul Boc doreşte să-şi asume răspunderea şi pe Legea pensiilor
Adaugat la 2009-10-07

Guvernul Băsescu-Geoană-Boc şi-a batut joc de români prin asumarea răspunderii pe Legea învăţământului şi Legea salarizării unice, neţinând cont de frămânările sociale create şi concretizate prin greva fără precedent din sistemul bugetar din 5 octombrie sau prin mitingul imens din 7 octombrie, din faţa Guvernului. Vestea-şoc anunţată de primul ministru Boc cu privire la asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Pensiilor este, din punctul meu de vedere, un nou afront de netolerat la adresa românilor...

[Citeste mai mult...]
România – o ţară neguvernată
Adaugat la 2009-09-03

Asistăm cu toţii năuciţi de câteva zile la criza politică fără precedent în care ne-au aruncat cu iresponsabilitate PDL şi PSD. România, în acest moment, este o țară neguvernată. Traian Băsescu a plănuit şi dus la îndeplinire un adevărat asalt împotriva democrației. Acest Guvern de interimari, cu miniştrii pe principiul 2 în 1, este o anomalie totală, nemaiîntâlnită în niciun stat european...

[Citeste mai mult...]
ALTE STIRI DIN CATEGORIA POLITICA
Liberalii nu au politizat începutul de an școlar
Adaugat la 2009-09-14

Am constatat astăzi, urmărind ştirile, că liderii PDL şi PSD au înţeles să îşi facă imagine şi astăzi. Ca şi cum rechizite-cadou acordate unor copii din mediul rural ar face lumină în întunerciul subfinanţării sistemului de învăţământ...

[Citeste mai mult...]
Traian Băsescu trebuie să plece
Adaugat la 2009-09-17

Am urmărit ieri la televizor, alături de colegii mei de la Grupul PNL din Parlament discursul Preşedintelui României. Pot să afirm însă că, de fapt, ieri nu a vorbit preşedintele României, ci un om obosit, disperat, aflat la limita puterilor...

[Citeste mai mult...]
Să-l susţinem pe Crin!
Adaugat la 2009-09-24

Săptămâna trecută, PNL a demarat, la nivel naţional, campania de strângere de semnături pentru susţinerea lui Crin Antonescu, candidatul nostru la preşedinţie. Până la sfârşitul săptămânii, la nivelul PNL Timiş ne-am mobilizat şi am strâns peste 8...

[Citeste mai mult...]
Ludovic ORBAN: Nu noi am generat criza politică, aşa că nu noi suntem chemaţi să o rezolvăm.
Adaugat la 2009-09-28

„Cele două FSN-uri, după ce au minţit cu neruşinare românii, au generat o prăbuşire economică fără precedent, au creat un haos administrativ şi o disoluţie instituţională şi iată că acum creează o instabilitate şi o criză politică...

[Citeste mai mult...]
TOATE STIRILE DIN CATEGORIA POLITICA
Nicolae Robu: Declaraţie după căderea Guvernului Boc 2 [Citeste mai mult...]
România – o ţară neguvernată [Citeste mai mult...]
Şoc şi groază: Guvernul Boc doreşte să-şi asume răspunderea şi pe Legea pensiilor [Citeste mai mult...]
Ludovic ORBAN: Nu noi am generat criza politică, aşa că nu noi suntem chemaţi să o rezolvăm. [Citeste mai mult...]
Să-l susţinem pe Crin! [Citeste mai mult...]
Traian Băsescu trebuie să plece [Citeste mai mult...]
GUVERNUL BOC A MODIFICAT LEGEA EDUCAŢIEI PE CARE ŞI-A ANGAJAT RĂSPUNDEREA! [Citeste mai mult...]
De ce am ieşit din Sala de plen a Parlamentului la discursul domnului Boc [Citeste mai mult...]
Liberalii nu au politizat începutul de an școlar [Citeste mai mult...]
Asumarea răspunderii de către Guvern – un exerciţiu inconsistent de imagine [Citeste mai mult...]
Transcriere conferinţă de presă preşedintele PNL Crin Antonescu [Citeste mai mult...]
Crin Antonescu solicită Guvernului retragerea pachetelor de legi referitoare la salarizarea unică şi educaţie [Citeste mai mult...]
TARICEANU: Iresponsabilitatea asumării răspunderii [Citeste mai mult...]
Pozitia PNL Timis cu privire la proiectul de grilă unică de salarizare [Citeste mai mult...]
Pozitia PNL Timis cu privire la intenţia Guvernului de adoptare a legilor educaţiei prin asumarea răspunderii [Citeste mai mult...]
Guvernul Boc a dus Romania înapoi cu un an si jumatate din punct de vedere economic [Citeste mai mult...]
Orban: Basescu este independent precum Hong Kong-ul [Citeste mai mult...]
PNL solicita institutiilor statului sa declanseze procedurile legale impotriva participantilor la manifestarea organizata de Consiliul National Secuiesc [Citeste mai mult...]
CAMPANII
UN SEMN PENTRU O CARTE
Adaugat la 2009-09-09

Marinimia exista in fiecare dintre noi, iar a dona o carte pentru viitorul a sute de copii poate reprezenta actul supreme de implicare dedicate spiritului si intelectului acestor copii. In schimbul semnului de carte pe care ti-l vom inmana simbolic, doneaza o carte si adu-o la sediul nostru

[Citeste mai mult...]
NU IMPOZITULUI FORFETAR
Adaugat la 2009-09-09

Convingerea noastră, a liberalilor, este că o societate prosperă se clădeşte prin ideile, curajul şi talentul cetăţenilor ei. Rolul statului şi al guvernanţilor este, mai întâi de toate, acela de a susţine oamenii întreprinzători să construiască în folosul lor şi al celorlalţi.

[Citeste mai mult...]