POLITICA
Pozitia PNL Timis cu privire la proiectul de grilă unică de salarizare
Adaugat la 2009-09-09


Noi, Partidul Naţional Liberal, susţinem necesitatea salarizării prin grilă unică a bugetarilor. Dar într-o cu totul altă variantă decât cea pe care se pregăteşte să o adopte Guvernul. Într-o variantă cu adevărat echitabilă, care să elimine câştigurile nemeritat de mari şi să ridice câştigurile nedrept de mici, dar fără a ajunge la egalitarism, ci lăsând loc, pentru fiecare poziţie, diferenţierii salariilor în funcţie de calitatea şi cantitatea muncii, respectiv de eficienţa prestaţiei fiecărui individ.

Atragem atenţia d-lor Băsescu, Geoană şi Boc că, spre exemplu, personalul din învăţământ -ale cărui salarii încă sunt inacceptabil de mici, în pofida dublării lor în cei 4 ani de guvernare PNL !-, nu vor accepta niciodată să câştige şi mai puţin decât la ora actuală sau să stagneze ani în şir, cum li se pregăteşte prin proiectul guvernamental de salarizare prin grilă unică şi că, dacă au un minim respect pentru copii, studenţi, dascăli şi pentru însăşi ideea de şcoală, au obligaţia de a revizui de urgenţă acest proiect.

Şoc şi groază: Guvernul Boc doreşte să-şi asume răspunderea şi pe Legea pensiilor
Adaugat la 2009-10-07

Guvernul Băsescu-Geoană-Boc şi-a batut joc de români prin asumarea răspunderii pe Legea învăţământului şi Legea salarizării unice, neţinând cont de frămânările sociale create şi concretizate prin greva fără precedent din sistemul bugetar din 5 octombrie sau prin mitingul imens din 7 octombrie, din faţa Guvernului. Vestea-şoc anunţată de primul ministru Boc cu privire la asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Pensiilor este, din punctul meu de vedere, un nou afront de netolerat la adresa românilor...

[Citeste mai mult...]
România – o ţară neguvernată
Adaugat la 2009-09-03

Asistăm cu toţii năuciţi de câteva zile la criza politică fără precedent în care ne-au aruncat cu iresponsabilitate PDL şi PSD. România, în acest moment, este o țară neguvernată. Traian Băsescu a plănuit şi dus la îndeplinire un adevărat asalt împotriva democrației. Acest Guvern de interimari, cu miniştrii pe principiul 2 în 1, este o anomalie totală, nemaiîntâlnită în niciun stat european...

[Citeste mai mult...]
ALTE STIRI DIN CATEGORIA POLITICA
Liberalii nu au politizat începutul de an școlar
Adaugat la 2009-09-14

Am constatat astăzi, urmărind ştirile, că liderii PDL şi PSD au înţeles să îşi facă imagine şi astăzi. Ca şi cum rechizite-cadou acordate unor copii din mediul rural ar face lumină în întunerciul subfinanţării sistemului de învăţământ...

[Citeste mai mult...]
Traian Băsescu trebuie să plece
Adaugat la 2009-09-17

Am urmărit ieri la televizor, alături de colegii mei de la Grupul PNL din Parlament discursul Preşedintelui României. Pot să afirm însă că, de fapt, ieri nu a vorbit preşedintele României, ci un om obosit, disperat, aflat la limita puterilor...

[Citeste mai mult...]
Să-l susţinem pe Crin!
Adaugat la 2009-09-24

Săptămâna trecută, PNL a demarat, la nivel naţional, campania de strângere de semnături pentru susţinerea lui Crin Antonescu, candidatul nostru la preşedinţie. Până la sfârşitul săptămânii, la nivelul PNL Timiş ne-am mobilizat şi am strâns peste 8...

[Citeste mai mult...]
Ludovic ORBAN: Nu noi am generat criza politică, aşa că nu noi suntem chemaţi să o rezolvăm.
Adaugat la 2009-09-28

„Cele două FSN-uri, după ce au minţit cu neruşinare românii, au generat o prăbuşire economică fără precedent, au creat un haos administrativ şi o disoluţie instituţională şi iată că acum creează o instabilitate şi o criză politică...

[Citeste mai mult...]
TOATE STIRILE DIN CATEGORIA POLITICA
Nicolae Robu: Declaraţie după căderea Guvernului Boc 2 [Citeste mai mult...]
România – o ţară neguvernată [Citeste mai mult...]
Şoc şi groază: Guvernul Boc doreşte să-şi asume răspunderea şi pe Legea pensiilor [Citeste mai mult...]
Ludovic ORBAN: Nu noi am generat criza politică, aşa că nu noi suntem chemaţi să o rezolvăm. [Citeste mai mult...]
Să-l susţinem pe Crin! [Citeste mai mult...]
Traian Băsescu trebuie să plece [Citeste mai mult...]
GUVERNUL BOC A MODIFICAT LEGEA EDUCAŢIEI PE CARE ŞI-A ANGAJAT RĂSPUNDEREA! [Citeste mai mult...]
De ce am ieşit din Sala de plen a Parlamentului la discursul domnului Boc [Citeste mai mult...]
Liberalii nu au politizat începutul de an școlar [Citeste mai mult...]
Asumarea răspunderii de către Guvern – un exerciţiu inconsistent de imagine [Citeste mai mult...]
Transcriere conferinţă de presă preşedintele PNL Crin Antonescu [Citeste mai mult...]
Crin Antonescu solicită Guvernului retragerea pachetelor de legi referitoare la salarizarea unică şi educaţie [Citeste mai mult...]
TARICEANU: Iresponsabilitatea asumării răspunderii [Citeste mai mult...]
Pozitia PNL Timis cu privire la proiectul de grilă unică de salarizare [Citeste mai mult...]
Pozitia PNL Timis cu privire la intenţia Guvernului de adoptare a legilor educaţiei prin asumarea răspunderii [Citeste mai mult...]
Guvernul Boc a dus Romania înapoi cu un an si jumatate din punct de vedere economic [Citeste mai mult...]
Orban: Basescu este independent precum Hong Kong-ul [Citeste mai mult...]
PNL solicita institutiilor statului sa declanseze procedurile legale impotriva participantilor la manifestarea organizata de Consiliul National Secuiesc [Citeste mai mult...]
CAMPANII
UN SEMN PENTRU O CARTE
Adaugat la 2009-09-09

Marinimia exista in fiecare dintre noi, iar a dona o carte pentru viitorul a sute de copii poate reprezenta actul supreme de implicare dedicate spiritului si intelectului acestor copii. In schimbul semnului de carte pe care ti-l vom inmana simbolic, doneaza o carte si adu-o la sediul nostru

[Citeste mai mult...]
NU IMPOZITULUI FORFETAR
Adaugat la 2009-09-09

Convingerea noastră, a liberalilor, este că o societate prosperă se clădeşte prin ideile, curajul şi talentul cetăţenilor ei. Rolul statului şi al guvernanţilor este, mai întâi de toate, acela de a susţine oamenii întreprinzători să construiască în folosul lor şi al celorlalţi.

[Citeste mai mult...]